Secretele succesului în era digitală – Dale Carnegie & Associates, Inc., Brent Cole

Reducere!

Secretele succesului în era digitală – Dale Carnegie & Associates, Inc., Brent Cole

26,97 lei 20,23 lei

Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent

În lumea contemporană, caracterizată de apariţia reţelelor de socializare, dominaţia e-mailului şi înlocuirea interacţiunilor directe de către cele virtuale, lecţiile lui Dale Carnegie nu sunt doar actuale, ci şi extrem de importante.

Deşi nu ar fi putut niciodată prezice traiectoria pe care o va urma tehnologia, Carnegie se dovedeşte a fi un profesor înţelept, al cărui ajutor poate fi extrem de util în peisajul digital în care trăim.

Pentru a dovedi că învăţăturile acestuia sunt în continuare relevante, Brent Cole, lucrând alături de Dale Carnegie & Associates, Inc., a regândit recomandările şi principiile transmise de acesta pentru dificila eră digitală în care trăim.

Stoc epuizat

Cod Produs: 978-606-588-478-6 Categorii: , Etichete: , , Product ID: 3167

Descriere

Secretele succesului în era digitală – Dale Carnegie & Associates, Inc., Brent Cole

Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent

În lumea contemporană, caracterizată de apariţia reţelelor de socializare, dominaţia e-mailului şi înlocuirea interacţiunilor directe de către cele virtuale, lecţiile lui Dale Carnegie nu sunt doar actuale, ci şi extrem de importante. Deşi nu ar fi putut niciodată prezice traiectoria pe care o va urma tehnologia, Carnegie se dovedeşte a fi un profesor înţelept, al cărui ajutor poate fi extrem de util în peisajul digital în care trăim. Pentru a dovedi că învăţăturile acestuia sunt în continuare relevante, Brent Cole, lucrând alături de Dale Carnegie & Associates, Inc., a regândit recomandările şi principiile transmise de acesta pentru dificila eră digitală în care trăim.

Chiar dacă, în prezent, comunicăm utilizând instrumente diferite şi cu o viteză mult mai mare, sfaturile lui Carnegie privind felul în care putem să discutăm, conducem şi muncim eficient rămân de nepreţuit odată cu trecerea anilor.

Abordarea de bun simţ a lui Dale Carnegie asupra comunicării a rezistat timp de un secol, ajungând la milioane şi milioane de cititori. Singura diplomă ce se regăseşte în biroul lui Warren Buffet este certificatul său de la Dale Carnegie Training. Lee Iacocca este convins că a dobândit curajul de a vorbi în public datorită lui Carnegie. Iar Scott Adams, creatorul benzii desenate Dilbert, susţine că învăţăturile lui Carnegie sunt capabile să schimbe vieţi.

E rândul dumneavoastră să utilizaţi cartea de faţă pentru a învăţa cum să comunicaţi cu diplomaţie şi tact, să descoperiţi subtilităţile şi valoarea mediilor online, să-i faceţi pe oameni să vă placă, să vă creaţi o reţea stabilă, să deveniţi un orator mai convingător, să vă transmiteţi mesajul cât mai clar şi cât mai departe, să fiţi un lider mai eficient, să deveniţi un specialist când vine vorba de mediul online, să vă dezvoltaţi abilitatea de a duce lucrurile la bun sfârşit şi să profitaţi la maximum de puterea instrumentelor digitale.

Dale Carnegie (pe numele lui real Dale Carnegey) s-a născut pe 24 noiembrie 1888 la o fermă săracă din Missouri şi s-a stins din viaţă pe 1 noiembrie 1955, la Forest Hills, New York. Este considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului XX.

După absolvirea facultăţii, vinde cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi obţine câteva roluri ca actor la New York, fără mare succes. În 1912, este angajat de Young Men Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi descoperă, accidental, o metodă prin care poate diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel începe faimoasa carieră de orator şi autor de mare succes a lui Dale Carnegie.

În următorii doi ani, Carnegie îşi rafinează cursul, venind în întâmpinarea dorinţei americanului mediu de a-şi întări încrederea în sine. Îşi schimbă numele din Carnegey în Carnegie, ceea ce reprezintă o mişcare de marketing inspirată. Începe să publice diverse materiale în care-şi prezintă în mod sistematizat ideile; în 1926, acestea vor fi adunate într-o carte despre vorbirea în public – Public Speaking: A Practical Course for Business Men.

În 1936, Dale Carnegie publică How To Win Friends and Influence People, carte care a înregistrat încă de la publicare un succes răsunător. De-a lungul anilor, această lucrare, considerată opera de referinţă a lui Carnegie, s-a vândut în peste 15 milioane de exemplare. Ea a fost tradusă în toate limbile de circulaţie internaţională, iar în limba română a apărut la Curtea Veche Publishing sub titlul Secretele succesului. Cum să vă faceţi prieteni şi să deveniţi influent. O altă lucrare de referinţă, publicată în 1948, este How to Stop Worrying and Start Living, (apărută în limba română la Curtea Veche Publishing sub titlul Lasă grijile, începe să trăieşti)o colecţie de sfaturi uşor de pus în aplicare pentru a face faţă mai bine stresului. Dintre cărţile lui Dale Carnegie, aceasta a avut cel mai mare succes în Europa.

Pe Dale Carnegie îl regăsim în topul celor mai bine vânduţi autori din toate timpurile. La mai bine de jumătate de veac de la moartea lui, cărţile sale sunt la fel de solicitate ca în primii ani după lansare.

Eforturile lui Dale Carnegie de răspândire a unor metode prin care ne putem optimiza relaţiile cu semenii şi cu lumea au fost continuate de Fundaţia Carnegie. Cursurile pe care Carnegie însuşi le-a iniţiat şi predat sunt frecventate şi astăzi de zeci de mii de oameni din întreaga lume, confirmând actualitatea şi utilitatea metodelor autorului. Aprofundarea acestor practici e vitală pentru toţi cei care doresc să ocupe posturi importante în ierarhiile companiilor occidentale.

Brent Cole este autor şi agent literar. În 2002, a pus bazele companiei Invisible Ink, o agenţie ce oferă servicii editoriale şi literare.

Informații suplimentare

Dimensiuni 22 × 15.6 cm

Recenzii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Secretele succesului în era digitală – Dale Carnegie & Associates, Inc., Brent Cole”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Phone: 0756 104733
Cod Unic de Inregistrare: 34882032 - NR Registrul Comertului: J40/9956/2015
MIND INVEST S.R.L.